Nu, nu este despre zebre. Dar este despre dungi. Şi zebra are dungi. Are multe dungi. Albe şi negre. Întotodeauna m-am întrebat dacă zebra este albă cu dungi negre sau neagră cu dungi albe???
Despre dungi deci. Despre dungi în vestimentaţie. Povestea nu este deloc simplă dar extrem de interesantă. Dungile în vestimentaţie au avut un parcurs istoric semnificativ, plin de simboluri.
Dungile, de când?
O carte demnă de atenţie, cu un expozeu valoros, este cartea lui Michel Pastoureau. Nu îmi propun să reinventez apa caldă făcând o altă cercetare. Îmi permit să prezint o condensare a rezultatelor cercetării intreprinse de autor, pe cât de profundă pe atât de interesantă şi pentru voi, sper. Puteaţi să vă imaginaţă că până şi ţesăturile în dungi au o poveste a lor?
Istoria începe undeva în secolul al 13-lea. Cel puţin istoria ştiută. Este momentul în care se spune că diavolul îşi face apariţia în…haine în dungi.
Dungile …malefice
După cercetarea lui Pastoureau, una dintre primele menţiuni ale veşmintelor în dungi provine dintr-o controversă care a izbucnit atunci când călugării din ordinul Notre Dame du Mont Carmel au adoptat dungile pentru mantaua lor. Acest prim scandal datează din 1254. Se pare că hainele lor erau dungate în maro și alb. A urmat o lungă discuție între superiorii ordinului și Vatican. A fost nevoie nu mai puțin de 8 sau 10 papi pentru a schimba costumul! În epocă, costumul în dungi avea semnificaţie malefică, reprezenta tot ce poate fi mai rău!
Se spune că în 1310, la Rouen în Franța, un cizmar a fost condamnat la moarte pentru că … purta haine cu dungi.
Au urmat ani în care un veşmânt cu dungi denota provenienţa de la marginea societăţii a purtătorului. Prostituatelor, jonglerilor, bufonilor curţilor, călăilor, li s-a cerut să poarte cel puțin o piesă cu dungi, marcânduli-se astfel apartenenţa şi diferenţierea de oamenii “cinstiţi”. În unele orașe și state din Germania, leproșii, țiganii, evreii și necreștinii au fost obligați să poarte dungi. Veşmintele în dungi reprezentau răul, extrema inferioară a societăţii medievale.
Natura diabolică a dungilor s-a răspândit și la animale. Pisicile negre, pisicile cu dungi, tigrii, viperele și hienele erau considerate ajutoarele diavolului. Zebrele, despre care doar câțiva știau că există în Evul Mediu, au fost, de asemenea, clasificate de naturaliștii catolici drept animale diavolului, unde au rămas până la Reformă..
Şi totuşi…
Ne aflăm undeva în jurul anului 1500. Dungile capătă alt sens. Francisc I şi Henric al XVIII-lea poartă ţinute în dungi ! Prinţii îi imită. Dungile devin aristocratice. Dar atenţie ! Doar dungile verticale ! Dungile orizontale rămân încă cu conotaţiile lor negative!
Mai intervine aici un aspect: în epocă, atracţia faţă de mirajul exotic al orientului marchează opera multor artişti plastici. Devine chiar o modă. Iată lucrarea lui Paolo Veronese, datand din 1571.
Secolul al 18-lea este un secol în care nu se poartă veşminte în dungi. Reforma protestantă, mai apoi contrareforma catolică duc la revenirea la veşminte de culoare închisă, întunecate, ţesăturile în dungi fiind eclipsate până la renunţare.
În epoca modernă, dungile capătă alt sens. Ne amintim cu toţii de imaginea majordomului din a cărui ţinută obligatorie era nelipsita vestă în dungi!
Aspectul peiorativ al îmbrăcămintei medievale în dungi este înlăturat abia în secolul al 19-lea. Conotaţiile dungilor sunt cu totul altele. Se credea că o ţesătură în dungi proteja pielea şi apăra împotriva viselor rele. Aşa că dungile au devenit preferate pentru lenjerie intimă şi lenjerie de pat!
Urmează o “ieşire la suprafaţa” corpului! Astfel că anul 1920 scoate ţesăturile în dungi la nivelul exterior, socotindu-le de-a dreptul onorabile. O ţinută în dungi cu un guler uni devine semn de respectabilitate!
Cu o excepţie care trimite tot la conotaţiile negative din perioada Evului Mediu: benzile desenate şi lumea spectacolului abundă de personaje în “haine vărgate”!
Ne amintim cu toţii de “Papillon” în interpretarea lui Steve McQueen alături de Dustin Hoffman.
Oare de ce asociem închisoarea cu hainele în dungi? Citeam undeva că această asociere ar putea fi din două motive: este ușor să observi un prizonier îmbrăcat astfel, dacă reușește cumva să scape din închisoare, iar localnicii recunosc repede că au de-a face cu un fugar periculos, și nu cu un turist dintr-o altă cultură sau un artist . Al doilea motiv este efectul psihologic – constrângerea de a purta aceleași haine ar fi trebuit să slăbească voința prizonierului de a trăi și, astfel, dorința de a scăpa.
Ţinuta vărgată pentru prizonieri a fost în vigoare timp de aproximativ 100 de ani și ultimii care au purtat-o (fără a număra victimele lagărelor de concentrare german. O carte interesantă despre Holocaust, Boy in Striped Pajamas, autor John Boyne) au fost prizonierii englezi (femei până în 1971, bărbați până în 1991), când obligația de a purta aceeași uniformă cu dungi a fost abolită și prizonierilor li s-a permis să poarte haine obișnuite.
Moda “marinar”
Cunoaştem toţi aşa-zisele dungi marinăreşti. Se pare că puloverele în dungi care compuneau ţinuta marinărească au fost semnalate prima oară prin 1810. Intrau în categoria lenjerie, deoarece îmbrăcau corpul până la nivelul coapselor, fiind purtate în pantalonii de punte, având rol de protecţie.
În 1858, un regulament publicat în Buletinul Oficial al Marinei Franceze a introdus tricotaje cu dungi albastre și albe pe lista uniformelor de marinari din marina franceză. Decretul merge până la specificarea numărului de dungi și a lățimii dintre acestea, până la cel mai apropiat milimetru: „21 dungi albe de 20 mm lățime și 20 sau 21 dungi albastre de 10 mm lățime”. Pentru mâneci, tricotajul trebuie să aibă „15 dungi albe și 14 sau 15 dungi albastre”. Un scop enuntat era acela de a identifica uşor un marinar la apă!
Şi iată că, la început de secol XX, stilul marinăresc cu dungile lui caracteristice, devine o “modă”. Adoptată îndeosebi pentru ţinutele copiilor. Oare nu cunoaştem cu toţii schiţa lui Nea Iancu avându-l ca protagonist pe dl. Goe, îmbrăcat în ţinută de marinar, în trenul ce urma să-l ducă la Bucureşti pentru a nu mai rămâne repetent “şi anul acesta”?!
Despre dungi ca sursă de creaţie şi interpretare pentru designerii vestimentari ai secolului XX, într-o postare următoare!
Până la următoarea noastră „întâlnire” amintiţi-vă să vă îmbrăcaţi…sănătos !
Super articol. Multumim Olimpia ca ne incanti cu atatea lucruri interesante! Te urmaresc cu atentie si meriti felicitari pentru initiativa!
Multumesc.