Spaţiul românesc s-a aflat de-a lungul istoriei sale vestimentare, între predilecţia pentru luxul materialităţii şi hieratism venind dinspre Orient şi suflul de înnoire al Occidentului. Predominanţa uneia sau alteia dintre influenţe a înclinat balanţa gustului şi adopţiei vestimentare când spre Orient când spre Occident, alternativ, în ecuaţia vremii, în care intra situaţia politică, socială, economică.
Puţine sunt informaţiile care să ateste cunoaşterea sau folosirea mătăsii naturale de către români în acest interval temporal care marchează perioada feudalismului timpuriu. Se folosea cu precădere lâna, inul şi cânepa. Mătasea şi bumbacul au pătruns mult mai târziu în spaţiul civilizaţiei româneşti.
Se pare că în secolele VIII-XI, cunoscută în spaţiul carpatin era cultura inului şi a cânepii.[1] Cultivarea acestor plante textile impunea prelucrarea lor, probabil, pentru necesităţile gospodăreşti în principal. Există atestări documentare referitoare la dezvoltarea meşteşugurilor de prelucrare a firelor textile în aceste secole, atestări în care mătasea este amintită sporadic alături de in şi cânepă. Astfel, în două aşezări urbane din Dobrogea datând din secolele X-XII, când Dobrogea era inclusă în Imperiul Bizantin, săpăturile arheologice au scos la iveală resturi de „ţesături de in, cînepă, mătase de borangic şi lînă ţurcană, stogoşă sau ţigae, precum şi unelte folosite pentru tors, ţesut, degetare, foarfece de croitorie”[2]. Ceea ce confirmă nu numai cunoaşterea acestor categorii de fibre textile, ci şi a războiului de ţesut, găsindu-se şi bucăţi de ţesături „ de in şi cînepă, precum şi fire şi ţesături de mătase. Firele de mătase erau înfăşurate pe un băţ subţire alcătuind o bobină ce se folosea la ţesut”.[3]
Faptul că la acea perioadă Dobrogea era inclusă în Imperiul Bizantin este esenţială pentru situarea zonelor locuite de români pe „drumul mătăsii”.[4] În 1330 un agent comercial florentin, Pegalotti, descria Constantinopolul ca fiind extremul occidental al rutei mătăsii.[5] În acest context, influenţa focarului de cultură şi civilizaţie bizantină devine importantă. Când în secolul al X-lea Imperiul Bizantin revine la Dunăre, se crează premisele pentru circulaţia mărfurilor. Monezile bizantine datând din secolele X-XI descoperite în aşezări urbane dobrogene – la Garvăn-Dinogetia şi Capidava – confirmă existenţa unor schimburi de mărfuri în zonă, prin intermediul negustorilor.[6] La acea vreme mătasea avea deja câteva sute de ani de când era cunoscută şi folosită în Imperiul Bizantin, secolul al X-lea marcat de extinderea Imperiului creând premisele pentru ca producţia de mătăsuri, pâna atunci monopol al atelierelor din Constantinopol, să se extindă şi în Peninsula Balcanică. La Păcuiul lui Soare, cetate bizantină la finele secolului al X-lea, s-au descoperit vestigii care atestă cunoaşterea războiului de ţesut orizontal şi resturi de ţesături, stofe fine, renumite şi în Occident.[7] Sigur, puteau fi stofe de bumbac, dar la fel de bine puteau fi din mătase, dacă ţinem cont de faptul că tehnologia la acea vreme nu era atât de avansată încât să se obţină stofe fine din alte fibre naturale. Doar mătasea avea această calitate nativă. Din secolul al XIII-lea, pentru satisfacerea solicitărilor pentru ţesături de lux destinate înveşmântării păturilor aristocrate feudale, s-au importat în principate ţesături fine din Orientul apropiat şi din Flandra şi Lombardia: serasir, catifele, stofe de aur, atlas, etc. Toate aceste mătăsuri importate au fost folosite de patricienii bistriţeni, sibieni, braşoveni, care aveau contacte prin negustori cu mişcarea mărfurilor de lux.[8]
[1] Ştefan Olteanu, Societatea româneasca la cumpăna de milenii (secoleleVIII-XI), Bucureşti, 1983, p. 77
[2] Ibidem, p. 106
[3] Ibidem, p. 107
[4] Cunoscută în China cu mai bine de 4500 de ani în urmă, mătasea pătrunde pe poarta Europei, în Bizanţ , în secolul VI, sub Împăratul Iustinian, manufactura acestui material devenind un monopol imperial. Este momentul iniţierii în producerea mătăsii în Imperiul Roman. Teritoriile orientale ale Imperiului se întindeau până la Caucaz şi Mesopotamina, incluzând Palestina şi Egiptul. Aşezat strategic, Constantinopolul controla una din cele mai importante artere comerciale care lega estul de vest: strâmtoarea Bosfor
[5] Robert Sabatino Lopez, Silk Industry in the Byzantine Empire în Speculum XX/1, 1945, p. 1-42. Speculum este o publicatie trimestriala ce a debutat în 1926, fiind primul jurnal savant din America de Nord dedicat in exclusivitate Evului Mediu dintre anii 500 şi 1500
[6] Ştefan Olteanu, op.cit., pp. 120-123
[7] Charles Diehl, Manuel d’art byzantin, vol.II, Paris, 1925, pp. 642-649
[8] Nicolae Dunăre, Broderia populară românească, Bucureşti, 1985, p. 13
……………………………
Până la următoarea noastră „întâlnire” amintiţi-vă să vă îmbrăcaţi…sănătos !