Secolul al XV-lea este marcat de o perioadă de puternică înflorire comercială. Veşmântul din Ţările Române îmbracă haina răsăritului ca urmare a trecerii statelor sud-dunărene, a Poloniei şi Ungariei sub dominaţia turcească. Neguţătorii greci, italieni şi genovezi sunt cei care animează târgurile din Tîrgovişte sau din cetăţile Sibiului, Braşovului, Bistriţei, desfăcându-şi pentru neguţătorii autohtoni, în mare parte saşi, mărfurile „tătăreşti” sau „marfa de pe mare”: mătăsuri – camha, tafta, atlasul, catifeaua, stofe de mătase şi fir, ţesături orientale, turceşti. Dincolo de Carpaţi, în Suceava, era punctul de întâlnire cu negustorii poloni care-şi aveau în capitala Moldovei propria lor casă de comerţ. [1] Ragusanii făceau comerţ cu brocart de Veneţia, de la greci şi italieni „se cumpăra „camha”, pe care italienii o numeau camocato, stofă ce se lucra în Răsărit, adesea cu flori de aur…alte stofe de mătase, barhet, tafta, serasir de aur.”[2] Printr-un edict imperial, turcii primesc în 1452 permisiunea de la chinezi, pentru a importa mătase, ceea ce duce la dezvoltarea atelierelor de la Brusa.[3]
Interesul pentru comerţul cu mătase era în creştere în Ţările Române, ţesăturile cu mătase şi fir erau solicitate la curţile domneşti, într-o manifestare imitativă a portului oriental, a unei încercări de „a fi” ceea ce reprezenta sultanul în lumea turcă, transpusă pe plan local. Nu numai costumul civil, de curte folosea ţesăturile de mătase şi fir, ci şi veşmintele liturgice ale vremii, veşminte consacrate de tradiţia bizantină. O seama de astfel de veşminte liturgice, întregi sau păstrate în parte, ţesute din mătase şi fir, se pot vedea astăzi la Putna şi la Suceviţa, ca supravieţuiri târzii ale tradiţiei bizantine, aceste veşminte, de tip camha, fiind produse probabil în Imperiul otoman.[4]
În perioada domniei lui Vlad Ţepeş, în Bucureşti şi Iaşi se întâlneau negustori din toate părţile lumii, ceea ce a dus la prosperitatea celor două capitale româneşti. Prin trecătoarea Branului, negustorii ajungeau la Braşov pentru a târgui ţesături orientale din mătase, atât de căutate la curţile Ţării Româneşti şi Moldovei pentru boierii şi curtenii pretenţioşi, oameni „răsfăţaţi şi obişnuiţi cu luxul…cărora nu le lipseau nici mătăsurile cele mai fine.”[5] Trimişi domneşti din Moldova şi Ţara Românească puteau fi întâlniţi în oraşele ardelene, pentru a achiziţiona mărfuri scumpe, ţesături de mătase, tafta sau covoare pentru curte.[6]
[1] Al. Alexianu, Mode şi veşminte din trecut; Cinci secole de istorie costumară românească, Editura Meridiane, Bucureşti, 1987, I, pp. 74-75
[2] Nicolae Iorga, Istoria românilor prin călători, Bucureşti, 1981, p. 89
[3] C. Nicolescu, Istoria costumului de curte în Ţările Române, sec. XIV-XVIII, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970, p. 56
[4] Ibidem, p. 53
[5] Al. Alexianu, Mode şi veşminte din trecut; Cinci secole de istorie costumară românească, Editura Meridiane, Bucureşti, 1987, I, pp. 115-117
[6] Ştefan Pascu, Meşteşugurile din Transilvania pînă în secolul al XIV-lea, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1954, p. 149
………………………….
Până la următoarea noastră „întâlnire” amintiţi-vă să vă îmbrăcaţi…sănătos !