(Extras) După ce secole întregi moda vestimentară în Ţările Române a stat în umbra influenţei de la Înalta Poartă, cu accente mai puternice sau mai estompate, după 1850, Parisul devine principala referinţă, iar „înlocuirea Constantinopolului cu Parisul însemna ieşirea din obscuritatea Orientală pentru înaintarea spre luminile Occidentului.”[1] O schimbare socială se petrece în epocă, sub toate aspectele ei, la care se aliniază şi moda înveşmântării. „Războiul ruso-turc din 1806-1812 a afectat în mod spectaculos moda în Principate. Ofiţerii ruşi şi familiile lor au introdus stilul occidental, care – potrivit numeroşilor observatori străini – a luat cu asalt înalta societate din […]

(Extras) Secolul al XV-lea este marcat de o perioadă de puternică înflorire comercială. Veşmântul din Ţările Române  îmbracă haina răsăritului ca urmare a trecerii statelor sud-dunărene, a Poloniei şi Ungariei sub dominaţia turcească. Neguţătorii greci, italieni şi genovezi sunt cei care animează târgurile din  Tîrgovişte sau din cetăţile Sibiului, Braşovului, Bistriţei, desfăcându-şi pentru neguţătorii autohtoni, în mare parte saşi, mărfurile „tătăreşti” sau „marfa de pe mare”: mătăsuri – camha, tafta, atlasul, catifeaua, stofe de mătase şi fir, ţesături orientale, turceşti. Dincolo de Carpaţi, în Suceava, era punctul de întâlnire cu negustorii poloni care-şi aveau în capitala Moldovei propria lor casă […]

(Extras) Iorga afirmă că moda bizantină a fost luată în costum, de domni „cari voiau să se arate cît se poate mai asemenea cu împăraţii bizantini”[1], amintind de lungi rochii de brocart şi de bogata şi delicata ţesătură de mătase şi aur a brâului lui Neagoe-Vodă. Miniaturile colorate ce-l înfăţişează pe Vlaicu-vodă evidenţiază bogăţia veşmântului princiar în Ţara Românească de secol XIV: „El îmbracă o tunică din fină materie brodată şi împodobită cu galoane cu fir…rochia doamnei dintr-un scump material verzui ţesut şi brodat cu flori de aur.”[2] Un material care definit ca fiind „scump” poate trimite la o materialitate […]