Este un obiect ce poate fi categorisit de unii drept banal.
Din ţesătură subţire, este de dimensiune relativ mică.
A apărut ca o necesitate, având rol funcţional, dar poate fi şi doar “afişat”, ca obiect estetic.
E inclus în categoria accesoriilor vestimentare.
Răsfăţ al nasului, este martor remarcabil al timpului îndelungat al sensibilităţii.
Unii îi fac un nod, atribuindu-i astfel rolul de aide mémoire.
Vagabonzii vremurilor îl puneau în vârful băţului de hoinar, legat la cele 4 colţuri, pentru a-şi ţine puţinele lucruşoare pe care le posedau.
Iar în secolul vitezei tehnologiile noi ne-au făcut cunoştinţă cu verişoara sa, din hârtie!
Şi totuşi, deşi pare insignifiant, istorici, etnologi, sociologi, lingviști și curatori de muzee s-au întrunit în Cholet, Franţa în noiembrie 1997, dedicându-i un colocviu internaţional!
Aţi ghicit? Este vorba de obiectul numit…
Batistă
Iar colocviul ce i-a fost dedicat purta titlul “Batista în toate ipostazele sale”.
Iată deci cum, un obiect aparent fără importanţă poate deveni vedetă pentru că înglobează, în fragilitatea sa, istorie socială, istoria moravurilor, istoria sensibilităţilor, sensuri şi simboluri dintre cele mai diverse.
„O batistă care cade poate fi pentru poet pârghia cu care va ridica un întreg univers ”, scria Apollinaire.
Şi, ca să rămân tot în zona francofilă, am ales două texte despre batistă, din nuvela Vagabondul a lui Maupassant:
“…portant sur l’épaule, dans un mouchoir bleu attaché au bout de son bâton, une paire de souliers de rechange, une culotte et une chemise”…
…“Il noua autour de son cou ce qui restait de son dernier mouchoir, afin d’empêcher l’eau froide de lui couler dans le dos et sur la poitrine” (Maupassant, Le Vagabond)
Poate veţi gândi că m-am abătut de la “Firul Ariadnei”. Oarecum- Dar, la urma urmei, de ce nu ar fi firul Ariadnei cel din care s-a ţesut batista?
Sensuri şi semnificaţii
În Antichitatea romană dar şi în cea greacă, folosirea batistei era apanajul aristocratiei. În cercurile aristocratice era un accesoriu ce marca distincţia, cel mai adesea fiind ţinută în mână, sau aşezată delicat pe braţul stâng al unor personalităţi care participă la demonstraţii politice sau adunări sociale. Aşadar, batista la bună-vedere, semn şi simbol!
Doar că ea nu a fost folosită de la bun început pentru răsfăţul nasului. Pentru nas erau suficiente …degetele şi mânecile! Primul scop al batistei era acela de a şterge fruntea de sudoare. De aici şi nume de Sudarium, cum era cunoscută în civilizaţia greacă şi romană antică, de care aminteşte de altfel şi poetul roman Catul în scrierile sale. Era “pânză împotriva transpiraţiei”. În aceeaşi perioadă era folosită şi împrejurul gâtului iar la circ era fluturată, căpătând semnificaţia de aplauze.
Câteva secole mai târziu, prin secolul al XI-lea, batista a căpătat un sens cultural de dovadă a iubirii. Cavalerul pleca la război cu batista iubitei sale. Batista devenea astfel simbol al protecţiei şi norocului în luptă.
Mai apoi, găsim batista “scăpată” pe jos, ca din greşeală, de tânăra domnişoară ce vrea să provoace ridicarea ei de un tânăr galant. Devine astfel mijloc al unei şiretenii…nevinovate? Sau poate batista-emisar…
Batista a fost şi “ţesătură pentru miros”, stropită cu parfum de nobilele doamne, pentru a fi “adulmecate”, cu priviri lascive, de tinerii îndrăgostiţi.
Mica piesă de ţesătură era fluturată în semn de adio. Agitată astfel desemna promisiunea de fidelitate a celei rămase în aşteptare.
Oare sultanii nu-şi desemnau favorita din harem, aruncându-i o batistă?
O batista pierdută putea provoca chiar tragedii: Oare nu a plătit cu viaţa Desdemona faptul că şi-a pierdut batista, ceea ce a întărit bănuiala lui Othello asupra infidelităţii ei?
Dar scrisoarea pierdută din schiţa cu acelaşi titlu a lui Caragiale, nu a fost tot din cauza unei batiste? “Zoe: (înecată) Nu ştiu… alaltăieri sera, când am plecat de la tine, îl aveam; când am ajuns acasă, nu ştiu dacă-l mai aveam; poate să fi scos batista pe drum şi mi-a căzut scrisoarea: le aveam tot într-un buzunar!”
Strânsă cu putere în palmă batista semnifica gelozie.
Iată câte sensuri, câte semnificaţii dobândite de-a lungul istoriei sale prin culturi diferite, pentru această biată piesă de ţesătură!
De la Sudarium la batista de pânză
În Evul mediu, în Veneţia se produceau batiste luxoase. Producerea mătăsii era în plin avânt. Aşa că nu au fost frustrate nici batistele de acest material atât de râvnit în epocă. Încrustate cu diamante mici sau ţesute cu fire delicate de aur, batistele valoroase au continuat a fi indicativul aparteneţei sociale şi semn al bunelor maniere. Se spune că Erasmus din Rotterdam avea 40 de batiste personalizate cu monograme brodate cu fir de aur. Iată de ce o astfel de bucată de ţesătură era mereu ţinută “la vedere”, de regulă în mână.
Alteori batistele erau brodate cu chipurile mai-marilor vremii. E cazul Infantei Maria Tereza a Spaniei. În tabloul lui Velasquez care o reprezintă pe Infantă, aceasta ţine în mâna stângă o batistă a cărei fineţe se înţelege prin tehnica redării. Se văd marginile decorate cu dantelă. De altfel, în perioada Evului mediu şi chiar mai târziu era cunoscută decorarea marginilor batistelor cu delicata dantela Chantilly sau dantelă realizată prin tehnica frivolite.
Membrii nobilimii pozează adesea în fața pictorilor cu batistele lor, semn de prestigiu și bogăție. Povestea spune chiar că Ludovic al XVI-lea a emis un decret care interzicea oricui să dețină o batistă mai mare și mai fastuoasă decât a lui. Henric al IV-lea, la rândul său, a oferit amantei sale două batiste scumpe.
Şi totuşi, când şi cum ajunge batista să fie folosită pentru ştergerea nasului? Cert este că din acel moment batista nu a mai stat expusă pe antebraţ sau ţinută în mână pentru a fi admirată, ci a devenit nelipsită din buzunarul hainelor.
Numele în franceză este mouchoir, fiind prima oară menţionat în 1559. Denumirea desemna o mică piesă de ţesătură, neasamblată, tivită. Numele în franceză îi vine de la termenul latin muccare, formă provenită din mucus. De aici rezidă utilitatea sa: se moucher.
De unde denumirea de batistă, în limba română? Originea cuvântului o găsim tot în franceză, unde termenul batist desemnează o ţesătură foarte fină din bumbac. Ori nasul trebuie să se simtă răsfăţat la atingerea batistei…
O regulă a bunelor moravuri din Europa secolului al XVI-lea afirmă că poți să-ți suflăm nasul la masă cu o batistă, dar fără a desfășura țesătura sau a te uita în ea. În Elveţia şi sudul Germaniei, batista este denumită literalmente “cârpă de nas”. Dar nu este folosită în toate culturile. Codurile comportamentale de la o cultură la alta sunt foarte diferite şi suferă în timp schimbări odată cu evoluţia societăţii. În Japonia şi Coreea suflarea nasului în fața altora este tabu. Chinezii nu-şi suflă niciodată nasul la masă.
Batista, dimensiune culturală?
Oare ce ar fi dansurile tradiţionale greceşti sau peruviene fără batistă?
Literatura nu e nici ea mai săracă în abordarea acestui mic obiect ce poate modula garderoba. Batista e prezentă ca semnificant în Tartuffe a lui Molière dar şi în Mănăstirea din Parma a lui Stendhal unde, batista de mătase imprimată cu sonetul lui Petrarca, devine emisar al iubirii.
Pictura i-a fost şi ea fidela batistei ca puternic significant. În 1937 Picasso picta Weeping Woman. Disperarea femeii reprezentate după atacurile războiului civil spaniol o citim în unghiurile feţei, în angoasa ochilor şi disperarea cu care muşcă din batistă. În semn al angajamentului de fidelitate este fluturata batista din tabloul lui Tissot. Batista în Portrait of a Woman a lui Hercule Sanders / 1651, apoi în La proposition Amorous a lui François Lemoyne / 1725. Sunt doar câteva exemple pe care le propun pentru a vă trezi apetitul asupra unei cercetări având ca centru de interes obiectul de studiu pe care vi-l expun azi.
Nu mi-am propus să vorbesc despre batista care compune ansamblul ţinutei elegante bărbăteşti, semeaţă stând, pliată cu atenţie, în buzunarul de piept al sacoului. Nici de batistele pentru mărturii de nuntă. Poate cu altă ocazie.
Dincolo de toate însă, rămânem cu imaginea minunatelor pătrate ţesute, imprimate, vopsite, brodate, garnisite cu dantelă, sau orice altă modalitate de a le decora. Chiar dacă verişoara ei din hîrtie i-a luat locul din raţiuni igienice sau cine ştie ce alte raţiuni, Batista-Batistă rămâne un exponent al eleganţei şi rafinamentului.
Până la următoarea noastră „întâlnire” amintiţi-vă să vă îmbrăcaţi…sănătos !