Nu am spus-o eu. Au spus-o alții.
În veșmânt ca obiect, în înveșmântare ca acțiune, demonstrația afirmației din titlu nu are sens. Îi pot oare atribui caracter de postulat?
Gh. Achiței spunea că formele sunt „realizări umane stând sub semnul originalităţii, obţinute printr-o intervenţie programată şi directă asupra unui material determinat”.[1] Ori veșmântul este formă. Îmi pun întrebarea: ”Este veşmântul, prin forma imaginată, cel care impune materialitatea, sau materialitatea este generatoare de imaginar în creaţia vestimentară?” [2]
Materialitatea, prin cel ce o modelează, se supune unei geometrii a formei. O geometrie clară care va defini în cele din urmă veșmântul. Materialitatea se metamorfozează astfel, capătă un nou conținut, se îmbogățește prin formă. Pășește într-o altă dimensiune a existenței sale.
Ineditul veșmântului stă în maniera de înveșmântare a materialității. Din materialitate și maniera de înveșmântare, intervin mereu alte și alte posibilități de a realiza ineditul. Acest obiect atât de utilitar – veșmântul -, este o formă de artă exprimată prin arta veșmântului în sine și prin arta înveșmântării.
Veșmântul este, în fapt, rezultatul unui acord al formei cu materialitatea, în acea continuă și neobosită metamorfoza pe care o numim modă!…„printr-un fel de afinitate reciprocă, a cărui armonie însă se caută, se face şi se desface în modul cel mai divers.”[3]
Materialitatea în forma veșmântului devine subiect de intervenții fertile în câmpul artelor vizuale. Prin veșmânt, materialitatea capătă formă, capătă sens, capătă semnificații. ”Materialitatea devine o căptușeală a ființei noastre, o căptușeală pe care ne dorim să o facem vizibilă, în echilibrul care se naște între materialitate și formă. Între veșmânt și corpul pe care acesta îl îmbracă se naște un dialog. Veșmântul devine a doua piele, extensia corporalității noastre, un mijloc eficient de a comunica intențiile, mijloc de exprimare a limbajului vizual.” (Olimpia Urdea, CAPaBILITY-Proiect artistic, Oradea, 2021, p.57)
Materialitatea, în forma care i-a fost atribuită, preia mișcarea trupului înveșmântat. Mișcarea este asemeni unei coregrafii. A găsi veșmântul și materialitatea care să prelungească această coregrafie personală ține de alegerea celui care propune/crează obiectul vestimentar.
”A-i da identitate unui veșmânt este o alchimie întreagă, este alchimia unei suite de transformări complexe uneori, subtile alteori, sau amândouă deopotrivă. Este alchimia transformării unor materialități textile, suprafețe plane, fără identitate, în corpuri tridimensionale bine definite geometric ce, prin îmbrăcare și prin ansamblul de date care îi caracterizează construcția și decorația, se vor identifica cu purtătorul.” (Olimpia Urdea, CAPaBILITY-Proiect artistic, Oradea, 2021, p. 69).
Forma care îi dă posibilitate materialității să se exprime în funcție de structura sa intimă este, în cele din urmă, fericirea materialității.
…………………….
[1] Gheorghe. Achiţei, Frumosul dincolo de artă, Bucureşti, 1988, p. 199
[3] Gheorghe. Achiţei, Frumosul dincolo de artă, Bucureşti, 1988, p. 20
……………………
Până la următoarea noastră „întâlnire” amintiţi-vă să vă îmbrăcaţi…sănătos !